Lifestyle

Dezlegare la pește în 2024

Dezlegare la pește în 2024 se oferă în multe zile de post. Este o permisiune a Bisericii, după Tipicul cel Mare al Sfântului Sava cel Sfințit. Și vine din vremuri străvechi. Sunt zile de post cu mângâierea Mântuitorului și foarte importante pentru credincioșii care postesc. Așadar, iată care sunt acele zile cu dezlegare la pește în 2024.

Dezlegare la pește în 2024

Cuprins

  •  Ce este de fapt dezlegarea la pește
  • Care sunt treptele postului
  1. Carnivorii
  2. Lacto-vegetarienii
  3. Vegetarienii
  4. Fructiferii
  5. Cerealierii
  6. Hrana uscată
  7. Hrana sau mana dumnezeiască
  • Cum trebuie ținute posturile
  •  Când se ține post în 2024
  •  Zile cu dezlegare la pește în 2024

Însemnătatea unor praznice împărăteşti şi a unor sfinţi este atât de mare, încât Sfinţii Părinţi au dezlegat mâncarea de peşte în posturile aspre. Dar puțini sunt cei care știu cu adevărat sensul și importanța acesteia. Căci nu înseamnă numai că avem voie să mâncăm pește în timpul posturilor de peste an. Sau, și mai rău, să mâncăm pește în zilele cu dezlegare la pește în 2024 și nu numai, doar pentru că sunt astfel marcate în calendar, chiar dacă nu postim.

Ce este de fapt dezlegarea la pește

În calendarul creștin ortodox, poate fi observată adesea expresia „dezlegare la pește’. Și sunt multe zile cu dezlegare la pește în 2024. Căci Biserica Ortodoxă respectă rânduiala Sfinților Părinți. Aceste zile sunt marcate în timpul posturilor de peste an sau la marile praznice împărătești și la sărbătorile importante, dacă acestea pică în zilele de miercuri și vineri. Acest lucru înseamnă consumarea mâncărurilor de post, la acestea adăugându-se untdelemn, vin şi peşte.

Dar dezlegarea la pește nu înseamnă numai permisiunea consumului unor alimente. Această sintagmă provine din vremuri străvechi, de la Tipicul cel Mare al Sfântului Sava cel Sfințit, încă din al cincilea secol al erei noastre. Iar dezlegarea la pește reprezintă, de fapt, mângâierea acordată credincioşilor prin prezenţa în Biserică a Mântuitorului Hristos.

Pe de altă parte, este o bucurie şi o celebrare a Mântuitorului. Căci El a fost simbolizat în primele veacuri ca Peşte. În limba greacă, literele cuvântului „pește’ (ICHTIS) reprezintă acronimul pentru Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu Mântuitorul. Mai mult, Iisus Hristos şi-a ales apostolii dintre pescari. Și a asemănat misiunea creştină cu pescuitul. Drept urmare, peştele are o semnificaţie teologică remarcabilă în creştinism.

Credincioșii habotnici ar putea crede că păcătuiesc înfruptându-se în zilele cu dezlegare la pește în 2024 și nu numai. Dar aceste zile cu dezlegare nu sunt nicidecum zile de încălcare a postului. Dimpotrivă, ele înseamnă mângâiere, zile în care postirea ca jertfă ascetică se combină cu bucuria prezenţei Mântuitorului în mijlocul credincioşilor.

În perioada Penticostarului (de la Înviere la Duminica tuturor Sfinţilor) miercurea şi vinerea se posteşte cu dezlegare la peşte. Apoi în Postul Crăciunului, după Intrarea în Templu a Maicii Domnului, sâmbăta şi duminica, precum și la marile sărbători care cad în timpul postului se face dezlegare la peşte. Iar atunci Biserica dezleagă la peşte combinând postirea cu mângâierea.

Care sunt treptele postului

Conform spuselor Ieromonahului Ioanichie Bălan, în cartea „Convorbiri duhovnicești’, apărută la Episcopia Romanului și Hușilor, „Șapte sunt treptele postului, adică sunt șapte feluri de hrană pentru om:

a.Carnivorii

Sunt cei care mănâncă carne întotdeauna. Aceștia sunt în treapta cea mai de jos a postului. Chiar dacă se înfrânează uneori de la mâncare. Ei nu pot spori niciodată în rugăciune.

b.Lacto-vegetarienii

Nu mănâncă niciodată carne, ci numai lapte, brânză, ouă și tot felul de legume fierte. Aceștia sunt în treapta a doua a postului, pe care o țin de obicei călugării din mănăstirile cu viață de obște și foarte rar mirenii.

c.Vegetarienii

Mănâncă numai zarzavaturi și legume fierte sau nefierte (crude). Rânduiala aceasta formează treapta a treia a postului și o țin călugării cei mai râvnitori din viețile de obște. De aici încolo încep treptele postului cele mai aspre pe care pășesc, de obicei, călugării sihaștri și pustnicii cei mai nevoitori.

d.Fructiferii

Mănâncă o dată pe zi pâine și fructe nefierte, fără a gusta vreodată altfel de hrană. Cine a ajuns la această treaptă a postului, acela poate stăpâni cu ușurință trupul și gândurile și poate spori repede pe calea rugăciunii.

e.Cerealierii

Formează treapta a cincea a postului. La aceastră treaptă ajung călugării, mai ales cei din sihăstrii și pustnicii, care mănâncă o dată pe zi numai pâine neagră de cereale și boabe muiate de grâu, porumb, mei, linte, bob, mazăre etc.

f.Hrana uscată

Este a șasea treaptă a postului călugăresc la care ajung, de obicei, pustnicii cei mai râvnitori. Cei care petrec în această aspră nevoință mănâncă numai pesmeți de pâine muiați în apă, cu sare sau puțin oțet, o dată pe zi și cu măsură. Așa se nevoiau sihaștrii de pe valea Nilului.

g.Hrana sau mana dumnezeiască

Este ultima și cea mai înaltă treaptă a postului călugăresc, la care ajung foarte puțini dintre asceți, după o îndelungată nevoință, întăriți fiind de darul Sfântului Duh. Aceștia se îndestulează numai cu Prea Curatele Taine, adică cu Trupul și Sângele lui Hristos, pe care le primesc o dată sau de două ori pe săptămână, fără a mai gusta ceva decât apă.

Cum trebuie ținute posturile

Să ții post înseamnă să respecți Porunca a doua a Bisericii. Este o datorie a oricărui bun creștin. Postul întreg, adevărat și desăvârșit nu este numai cel trupesc. În cântările din slujbele Postului Mare suntem îndemnați: „Să postim post primit, bineplăcut Domnului; postul cel adevărat este înstrăinarea de răutăți, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire, de minciună și de jurământul mincinos. Lipsirea acestora este postul cel adevărat și bineprimit’.

Învățătura de credință ortodoxă, apărută la Editura Doxologia, îl citează pe Sfântul Ioan Gură de Aur. Iar el spunea: „Postiți? Arătați-mi-o prin fapte. Cum? De vedeți un sărac, aveți milă de el; un dușman, împăcați-vă cu el; un prieten înconjurat de un nume bun, nu-l invidiați; o femeie frumoasă, întoarceți capul. Nu numai gura și stomacul vostru să postească, ci și ochiul, și urechile, și picioarele, și mâinile voastre, și toate mădularele trupului vostru. Mâinile voastre să postească rămânând curate și de furt și de lăcomie. Picoarele, nealergând la priveliști urâte și în calea păcătoșilor. Ochii, neprivind cu ispitire frumusețile străine… Gura trebuie să postească de calomnii și de alte vorbiri rușinoase.’

Așadar, trebuie să postim nu numai cu trupul, ci și cu sufletul. Adică nu numai mâncând de post, ci și înfrânându-ne totodată de la patimi, păcate și ispite. Odată cu înfrânarea de la mâncărurile de dulce, trebuie să ne petrecem timpul în rugăciune și pocăință. Potrivit părintelui Nicolae Necula, permisiunea consumului de carne de pește în timpul postului „este doar o derogare pentru cei ce se ostenesc, nu o hrană permanentă, zilnică. Prin compoziția chimică, această carne se deosebește de cea a animalelor sau a păsărilor dinafara mediului acvatic. De asemenea, este o carne ușor de digerat, bogată mai ales în fosfor, pe când cea de miel sau porc este bogată în proteine și în grăsimi greu de digerat și care aduce, după ea, nevoia consumării de alcool și pofta pentru plăcerile trupești’.

Când se ține post în 2024

Miercurile și vinerile de peste an, afara de cele cu dezlegare, însemnate;

Ajunul Bobotezei – 5 ianuarie;

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezatorul – 29 august;

Înălțarea Sfintei Cruci – 14 septembrie;

Postul Sfintelor Paști – 18 martie – 4 mai;

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel – 27 iunie – 28 iunie;

Postul Adormirii Maicii Domnului – 1 august – 14 august;

Postul Nașterii Domnului – 14 noiembrie – 24 decembrie.

Zile cu dezlegare la pește în 2024

2 februarie 2024 – 2 V (†) Întâmpinarea Domnului (Stratenia); Evrei VII, 7-17 (Utrenie: Luca II, 25-32) (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți);

25 martie 2024 – 25 L † Buna Vestire – dezlegare la pește;

15 mai 2024 – 15 M † Sfântul Pahomie cel Mare; Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, mitropolitul Moldovei Dezlegare la pește;

17 mai 2024 – 17 V Sfântul Apostol Andronic (Dezlegare la pește);

22 mai 2024 – 22 M Sfântul Mucenic Vasilisc (Dezlegare la pește);

24 mai 2024 – 24 V Sfântul Cuvios Simeon (Dezlegare la pește);

29 mai 2024 – 29 M Sfânta Muceniță Teodosia din Tir (Dezlegare la pește);

5 iunie 2024 – 5 M Sfântul Mucenic Dorotei, episcopul Tirului (Dezlegare la pește);

7 iunie 2024 – 7 V † Sfântul Teodot, episcopul Ancirei – (Dezlegare la pește);

12 iunie 2024 – 12 M Inceputul Postului Sfintilor Petru și Pavel; Sfântul Cuvios Onufrie cel Mare (Dezlegare la pește);

14 iunie 2024 – 14 V Sfântul Proroc Elisei (Dezlegare la pește);

19 iunie 2024 – 19 M Sfântul Apostol Iuda (Dezlegare la pește);

21 iunie 2024 – 21 V † Sfântul Mucenic Iulian din Cilicia (Dezlegare la pește);

6 august 2024 – 6 M † Schimbarea la Față a Domnului (Dezlegare la pește);

21 noiembrie 2024 – 21 J † Intrarea in Biserica a Maicii Domnului (Dezlegare la pește); 23 noiembrie 2024 – 23 S † Sfântul Cuvios Antonie de la Iezeru Vâlcea (Dezlegare la pește);

1 decembrie – 1 D Sfântul Proroc Naum, Cuviosul Filaret Milostivul – Ap. II Corinteni I, 21-24II, 1-4 Ev. Matei XXII, 1-14 glas 6, voscr. 1. (Dezlegare la pește);

3 decembrie 2024 – 3 M † Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica (Dezlegare la pește);

5 decembrie 2024 – 5 J † Sfântul Sava cel Sfințit; Sfântul Mucenic Anastasie; Sfântul Cuvios Nectarie (Dezlegare la pește);

12 decembrie 2024 – 12 J † Sfântul Spiridon al Trimitundei (Dezlegare la pește);

14 decembrie 2024 – 14 S Sfinții Mucenici Tirs, Calinic, Filimon si Apolonie (Dezlegare la pește).

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button