Recipes

Cum faci cele mai gustoase chifteluțe grecești. Rețeta de keftedes care i-a cucerit pe români

Astăzi îți explicăm, pas cu pas, cum faci cele mai gustoase chifteluțe grecești. Românii care au mers în vacanță în Grecia s-au îndrăgostit de acest preparat delicios. Grecii știu să mănânce sănătos și gustos, iar mâncarea lor tradițională atrage în fiecare an valuri de turiști, dincolo de peisajele de basm.

Cum faci cele mai gustoase chifteluțe grecești. Rețeta de keftedes care i-a cucerit pe români

Trebuie să ai totuși grijă când pregătești această rețetă de keftedes (chiftele în greacă), fiindcă poți da greș foarte ușor, dacă nu respecți întocmai pașii recomandați de bucătari! Deși sunt asociate în general cu vara, chifteluțele grecești sunt un deliciu în orice anotimp.

Cum faci cele mai gustoase chifteluțe grecești

Când vine vorba despre chifteluțe, elenii au mai multe variante: kolokithokeftedes (chiftele de dovlecei), patatokeftedes (chifteluțe de cartofi) și tomatokeftedes (chifteluțe de roșii). Primele două variante se regăsesc în altă formă și în bucătăria românească, însă ultima dintre ele este una cu adevărat inedită pentru noi. Cu toate acestea, este absolut delicioasă!

Lista de ingrediente:

  • 5 roșii moi – aproximativ 850 de grame
  • 1 ceașcă de kefalotiri răzuit sau cașcaval, parmezan ori pecorino
  • 2 cepe mici roșii
  • 2 fire de ceapă verde
  • sare, piper, oregano, cimbru și busuioc proaspăt
  • 1 ou
  • 6 linguri de făină
  • 1/2 linguriță praf de copt
  • ulei pentru prăjit

Mod de preparare:

Se fierbe apa, apoi se pun roșiile în apa fiartă timp de 1-2 minute, până când începe să crape pielița. Se scot roșiile cu ajutorul unei furculițe, pe care o înfigeți în cotor, apoi curățați coaja de pe roșii cu ajutorul unui cuțit. Mare atenție, pentru că roșiile vor fi foarte fierbinți!

Se taie roșiile și ceapa în cubulețe mărunte, la fel și ceapa verde. Se pun aceste ingrediente într-un bol, se amestecă foarte bine, apoi se lasă la macerat timp de aproximativ 10 minute. Acidul roșiilor va înmuia ceapa, care se va găti mai ușor în acest mod. Dacă nu lași cele trei ingrediente la macerat, ceapa se va simți într-un mod neplăcut apoi în chiftele.

După ce au trecut cele 10 minute, se adaugă în bol: sare, piper, ou, brânză răzuită, oregano, cimbru, praful de copt și făină. Se amestecă totul foarte bine până când obținem o compoziție mai moale, care curge, precum cea de clătite.

Se ia din acest amestec cu lingura și se formează chiftele, fără să aplatizați compoziția! Se încinge bine uleiul, apoi se prăjesc chifteluțele grecești. Cu ajutorul a două spatule, se întorc în tigaie, ca să se prăjească uniform.

După ce au prins culoare și sunt rumene pe ambele părți, se scot din ulei. Dacă sunt consumate în următoarele trei ore, sunt delicioase, potrivit mâncare-grecească.eu.

Rețeta de keftedes – greșelile care pot ruina preparatul

Există și trei greșeli care pot ruina această rețetă! Nu trebuie să frămânți compoziția cu mâna, doar să amesteci totul foarte ușor cu lingura. Nu trebuie să spargeți bucățile de roșii, se lasă așa cubulețe, fiindcă vor da mai multă savoare preparatului. De asemenea, chiftelele se prăjesc doar în ulei deja bine încins, apoi se lasă pe un prosop de hârtie, care să absoarbă bine excesul de ulei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button