fruits and vegetables

Ce greșeli faci când ții post intermitent. Cum să slăbești corect

Ai încercat această metodă, dar nu a funcționat așa cum trebuie? Afla acum ce greșeli faci, de fapt, atunci când ții post intermitent. Astăzi îți explicăm cum să slăbești corect în acest mod, dar și care sunt variantele pe care le poți aborda atunci când încerci să scapi de kilogramele in plus.

Ce greșeli faci când ții post intermitent. Cum să slăbești corect

Postul intermitent a devenit una dintre metodele de slăbit preferate ale vedetelor de la Hollywood. În ultimii ani, acest trend a ajuns și în țara noastră. Însă, sunt anumite greșeli majore pe care le fac multe persoane. Dacă ai încercat să dai jos niște kilograme cu ajutorul acestei diete, dar cântarul nu îți arată o diferență, este posibil să faci și tu ceva greșit.

Câte tipuri de post intermitent există?

Postul intermitent este o formă de strategie alimentară, care se bazează prin alternarea perioadelor de post cu perioadele în care se mănâncă. Nu funcționează pentru toată lumea, iar unele persoane comit greșeli care împiedică procesul de slăbire.

Acest post intermitent se concentrează pe momentele în care mănânci. Există mai multe variante pe care le poți aborda, fiecare având un program specific pentru cei care vor să slăbească într-un mod corect.

Postul 16/8: este un post zilnic de 16 ore, urmat apoi de un interval de alimentație de 8 ore. În acest caz, poți să te abții de la mâncare de la ora 20:00 până la ora 12:00 la prânz a doua zi, urmând ca mesele să fie între orele 12:00 și 20:00.

Postul 24 de ore: este un post complet, care durează 24 de ore. În acest interval nu se consumă alimente aproape deloc. Se ține doar o dată sau maximum de două ori pe săptămână și se ajunge treptat la acest pas, ca să nu afectezi organismul.

Postul 5:2: este un post care necesită o limitare calorică la aproximativ 500-600 de calorii timp de două zile pe săptămână, iar în celelalte cinci zile se consumă alimente așa cum o faci în mod obișnuit.

Post în zile alternative: este un post care constă în alternarea zilelor de post cu foarte puține calorii și zilele în care mănânci în mod obișnuit, conform Spynews.ro

Greșelile pe care să le eviți când ții post intermitent

Prima greșeală majoră pe care o poți face în această situație este consumul excesiv în perioadele de alimentație. Nu trebuie să compensezi într-un mod exagerat orele în care ai ținut post și să mănânci tot ce prinzi când ai voie să consumi.

Calitatea alimentelor este și ea deosebit de importantă. Nu trebuie să te bazezi doar pe momentul în care le consumi, ci și pe aportul de nutrienți pe care ți-l aduc acestea. Și problemele hormonale joacă un rol în postul intermitent. Dacă respecți regulile, dar nu slăbești, trebuie să mergi la un medic specialist să vezi dacă nu ai cumva niște dereglări din această cauză.

Stresul cronic și consumul excesiv de calorii contribuie și ele la eșecul acestei metode de slăbit. De asemenea, atunci când începi un astfel de stil de viață, trebuie să fii consecvent. Mai sunt și persoane care suferă din cauza efectului yo-yo, fiindcă revin la obiceiurile alimentare nesănătoase după ce au ajuns la kilogramele dorite și încep iar să ia în greutate.

Există, de asemenea, și afecțiuni medicale care împiedică postul intermitent să își lase amprenta asupra siluetei tale așa cum ar trebui. În acest caz, cere sfatul unui specialist.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button